Parohia a fost înfiinţată recent în luna decembrie a anului 2008, la iniţiativa părintelui Arhimandrit Luca Diaconu, stareţul Mănăstirii Bistriţa, din necesităţi pastorale deoarece până atunci depinsese de Mănăstire.
Terenul pe care se construieşte noua biserică cu hramul Sfântul Nicolae, are o suprafaţă de aproximativ 2000 m2 şi a fost donat de către Mănăstirea Bistriţa.
Lucrările au început în luna iunie, anul 2010 iar slujba de sfinţire a fundaţiei a fost făcută de I.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei la data de 1 august 2010. În prezent, cu ajutorul Sfântului Nicolae, “ Dăruitorul” şi al enoriaşilor am ajuns în mai puţin de patru ani în stadiul acoperirii bisericii cu tablă de cupru.